Electorala 2009: Alegeri parlamentare anticipate | Alegeri prezidenţiale | Alegeri parlamentare din 5 aprilie

Găgăuzia 2008 | Electorala 2007 | Găgăuzia 2006 | Electorala 2005 | Electorala 2003 | Partide politice

Alegeri / Locale 2007 / Comentarii /

Igor Boţan, 14 iunie 2007

I. Evaluarea potenţialului formaţiunilor politice

Unul din scopurile colaterale declarate ale formaţiunilor politice lansate în recentele alegeri locale din 3 iunie 2007 se rezuma la estimarea potenţialului în vederea pregătirii pentru participarea la parlamentarele din 2009. Exerciţiul a reuşit, eventualele alianţe şi fuzionări ale partidelor fiind bazate pe date concrete.

Din cele 28 de partide înregistrate de Ministerul Justiţiei, la alegeri au participat 24. E mai simplu să fie enumerate formaţiunile care nu au participat la alegeri în nicio circumscripţie din cele peste 900. Cele patru formaţiuni neimplicate în alegeri sînt: Mişcarea social-politică “Forţa Nouă” (MSPFN); Noul Partid Naţional Moldovenesc (NPNM); Partidul Naţional Român (PNR) şi Mişcarea “Acţiunea Europeană” (MAE). Ultima a fost înregistrată abia la 12 aprilie a.c., la două săptămîni după demararea perioadei electorale, fapt care a împiedicat-o să participe la alegeri în calitate de concurent electoral.

Cu excepţia Partidului Socialiştilor “Patria-Rodina” (PSPR) şi a Mişcării social-politice “Ravnopravie” (MSPR), care au format Blocul Electoral “Patria-Rodina-Ravnopravie” (BEPRR), toate celelalte formaţiuni s-au angajat de sine stătător în campania electorală. Din raţionamente practice, legate de ilustrarea potenţialului formaţiunilor participante la alegeri, acronimele acestora sînt prezentate în Tabelul 1.

Tabelul 1. Lista formaţiunilor care au participat la alegerile locale generale din 3 iunie

1. PDM — Partidul Democrat din Moldova
2. PCRM — Partidul Comuniştilor din Republica Moldova
3. AMN — Alianţa “Moldova Noastră”
4. PAM — Partidul Agrar din Moldova
5. PSM — Partidul Socialist din Moldova
6. PLD — Partidul Legii şi Dreptăţii
7. PPCD — Partidul Popular Creştin Democrat
8. MPSNM — Mişcarea Profesioniştilor “Speranţa-Nadejda” din Moldova
9. PL — Partidul Liberal
10. PSL — Partidul Social-Liberal
11. PSDM — Partidul Social Democrat din Moldova
12. BEPRR — Blocul Electoral “Patria-Rodina — Ravnopravie”
13. PEAVM — Partidul Ecologist “Alianţa Verde” din Moldova
14. PPR — Partidul Popular Republican
15. PRM — Partidul Republican din Moldova
16. UMPR — Uniunea Muncii “Patria-Rodina”
17. UCM — Uniunea Centristă din Moldova
18. PE — Partidul European
19. PUM — Partidul Umanist din Moldova
20. PDSMU — Partidul Dezvoltării Spirituale “Moldova Unită”
21. PDSM — Partidul Democraţiei Sociale din Moldova
22. PC — Partidul Conservator
23. PNL — Partidul Naţional Liberal
24. CI — Candidaţii Independenţi

a) Ramificările teritoriale

Competiţia electorală în cele 932 de circumscripţii de nivelul I şi II a permis evidenţierea gradului de dezvoltare a structurilor teritoriale ale formaţiunilor politice. Pentru a-l estima cu o anumită aproximaţie este suficient să vedem în ce număr de circumscripţii vreun partid sau altul şi-a înregistrat liste de candidaţi la funcţiile de consilieri locali. Tabelul 2 dă o imagine de ansamblu a numărului de funcţii de primari şi consilieri raionali, orăşeneşti şi săteşti, pentru care au intrat în competiţie formaţiunile politice.

Tabelul 2. Numărul de mandate disputate de concurenţii electorali

Nr.	Localităţi	Numărul de mandate de consilieri raionali/ municipali (nivelul II)	Numărul de (localităţi) mandate de primari	Numărul total de mandate de consilieri săteşti/ orăşeneşti (nivelul I)
1.	Chişinău	51	19	290
2.	Anenii Noi	33	26	322
3.	Bălţi	35	3	24
4.	Basarabeasca	27	7	93
5.	Briceni	33	28	332
6.	Cahul	35	37	445
7.	Cantemir	33	27	305
8.	Călăraşi	33	28	338
9.	Căuşeni	35	27	339
10.	Cimişlia	33	23	267
11.	Criuleni	33	25	305
12.	Donduşeni	27	22	234
13.	Drochia	33	28	346
14.	Dubăsari	27	11	135
15.	Edineţ	33	32	364
16.	Făleşti	33	33	378
17.	Floreşti	33	40	444
18.	Glodeni	33	19	243
19.	Hînceşti	35	39	473
20.	Ialoveni	33	25	325
21.	Leova	33	25	269
22.	Nisporeni	33	23	260
23.	Ocniţa	33	21	241
24.	Orhei	35	38	446
25.	Rezina	33	25	271
26.	Rîşcani	33	28	324
27.	Sîngerei	33	26	334
28.	Soroca	35	35	387
29.	Străşeni	33	27	329
30.	Şoldăneşti	27	23	253
31.	Ştefan Vodă	33	23	273
32.	Taraclia	27	15	171
33.	Teleneşti	33	31	349
34.	Ungheni	35	33	350
35.	UTA Găgăuzia	-	26	378
	Total	1124	898	10637
	Media numărului de candidaţilor pe un loc	>9	>5	>5

Tabelul 3 arată cum au răspuns formaţiunile politice necesităţilor menţionate mai sus şi care este, de fapt, ramificaţia branşelor raionale ale formaţiunilor politice.

Tabelul 3.

Informaţia din Tabelul 3 nu este cea mai relevantă pentru concluzii, ea pune în evidenţă doar ambiţiile formaţiunilor politice. În principiu, înregistrarea unor liste de candidaţi la nivel raional nu ar fi trebuit să fie o problemă pentru niciun partid politic. Asta, mai ales că numărul de candidaţi din listele raionale puteau include cel puţin jumătate din numărul de mandate disputate în circumscripţia respectivă. În acest sens, Tabelul 3 pune în evidenţă, mai degrabă, formaţiunile extrem de slabe la capitolul structuri teritoriale raionale.

În Tabelul 4 se conţin informaţii mult mai relevante care reflectă ramificaţiile structurilor teritoriale raionale ale formaţiunilor politice şi capacitatea de a înregistra liste de candidaţi pentru consiliile săteşti şi orăşeneşti.

Tabelul 4.

Comparînd tabelele 3 şi 4 observăm schimbarea caracterului curburii liniilor ce modulează numărul de circumscripţii raionale (de nivelul II) şi orăşeneşti/săteşti (de nivelul I) în care formaţiunile au înaintat liste de candidaţi pentru consiliile respective. Schimbarea caracterului curburii liniilor de modulare din cele două tabelele permite evaluarea raportului dintre ambiţiile electorale etalate ale formaţiunilor şi gradul real de ramificaţie a branşelor teritoriale.

Din Tabelul 4 se vede că doar primele cinci formaţiuni au fost capabile să înregistreze liste de candidaţi pentru consiliul local în mai mult de jumătate de localităţi. PDSM şi PSL — în mai mult de 1/3 de localităţi. PSDM şi PPR — în mai mult de ¼. Partidul Liberal, care a oferit una dintre cele mai mari surprize ale acestor alegeri, a înregistrat liste de candidaţi pentru funcţiile de consilieri în mai puţin de 1/5 de localităţi, situîndu-se pe locul 9 la capitolul structuri locale. Alte 5 formaţiuni au demonstrat un potenţial foarte modest de dezvoltare a structurilor teritoriale, înregistrînd candidaţi la funcţii de consilier doar în mai mult de 1/10 de localităţi.

Întrucît funcţia de primar este percepută drept una dintre cele mai prestigioase în localităţi, potenţialul teritorial al partidelor se testează şi prin capacitatea de a înregistra un număr cît mai mare de candidaţi la funcţii de primar în localităţi. Se observă că Tabelul 5 reproduce, de fapt, imaginea Tabelului 4, lucru care confirmă verificabilitatea potenţialul uman al formaţiunilor şi corectitudinea estimărilor de acest gen. Singura deosebire remarcabilă pentru grupul de partide cu potenţial apreciabil (structuri funcţionale în mai mult de ¼ de localităţi) este că PSDM are candidaţi la funcţii de primari (Tabelul 5.) în mai multe circumscripţii decît PSL, spre deosebire de cazul candidaţilor la funcţii de consilieri locali. Acest lucru poate fi apreciat, mai degrabă, drept o fluctuaţie interesantă decît un indicator al gradului de dezvoltare al structurilor teritoriale.

Tabelul 5.

b) Resursele umane

Dimensiunea cantitativă a potenţialului uman al partidelor implicate în recentele alegeri poate fi estimată atît din Tabelul 5, dar mai cu seamă din Tabelul 6. Examinate împreună, tabelele oferă o imagine destul de sugestivă pentru a înţelege care partide sînt formaţiuni autentice şi care — aşa-zise “partide de asfalt”.

Tabelul 6.

De fapt, a priori era evidentă necesitatea unei corelaţii foarte strînse între gradul de ramificare a branşelor teritoriale şi potenţialul uman al partidelor. Totuşi, faptul că conform legislaţiei electorale partidele pot înainta liste de candidaţi completate pe jumătate faţă de numărul de mandate disputate în circumscripţiile respective lasă loc pentru estimări mai exacte ale potenţialului uman al formaţiunilor. În acest sens, merită remarcat faptul că cea mai puternică formaţiune — PCRM nu a înaintat candidaţi la funcţia de primar doar în 71 de localităţi, ceea ce reprezintă aproximativ 8%. Pe de altă parte, PCRM nu a înaintat liste de candidaţi la funcţiile de consilieri locali doar în 3 localităţi din cele 898.

La celălalt pol al grupului partidelor cu potenţial semnificativ s-a situat PL, care a fost capabil să înregistreze un număr de liste de candidaţi pentru consiliile locale de aproximativ 5 ori mai mic decît cel al PCRM.

c) Capacitatea de atragere a resursele financiare

Capacitatea atragerii resurselor financiare, alături de gradul de ramificare a branşelor teritoriale, şi potenţialul uman, permite o estimare complexă a potenţialului partidelor. Datele CEC, făcute publice în ajunul zilei alegerilor sînt prezentate în Tabelul 7.

Merită menţionat faptul că informaţiile referitoare la resursele financiare nu par a fi credibile. În lipsa detaliilor se pare că, practic, toate partidele au declarat doar resursele financiare utilizate pentru cheltuieli verificabile. Adică, resursele utilizate pentru achitarea tipăririi materialelor electorale, plasării afişajului, reclama la radio şi TV. Plata pentru staff-urile electorale, transport şi combustibil pentru aceasta, angajarea PR experţilor, invitarea star-urilor muzicale etc. poate fi dosită fără mari eforturi, de obicei, rămînînd obscură. În acest sens, actuala campanie electorală nu se deosebeşte de precedentele. Probabil şi pe viitor, chiar şi după adoptarea noii legi a partidelor cu tot cu prevederile ei referitoare la finanţare, finanţarea partidelor şi a campaniilor acestora va ramîne un subiect de mare interes, dar reflectat foarte aproximativ.

Tabelul 7.

d) Corelaţia dintre potenţialul etalat şi rezultatele obţinute

Publicarea rezultatelor alegerilor din circumscripţiile de nivelul II (raional) a actualizat rating-urile reale ale formaţiunilor politice. Alături de potenţialul organizatorico-financiar, uman şi afinităţile doctrinare, rating-urile actualizate stabilesc noile punctele de reper pentru elaborarea strategiilor în vederea pregătirii de parlamentarele 2009.

Tabelul 8.

Se remarcă corelaţia foarte strînsă dintre potenţialele formaţiunilor estimate mai sus şi rezultatule finale ale alegerilor, cu excepţia cazului PL. Şase formaţiuni politice au acumulat peste 4% din votul politic în circumscripţiile de nivelul II (raionale). Formaţiunile respective vor fi principalii actori în lupta pentru obţinerea mandatelor de deputaţi în 2009. Alte trei formaţiuni — PSDM, PPR şi PSL au demonstrat un potenţial apreciabil pentru a reuşi să-şi îmbunătăţească şansele sau măcar pentru a fi cotate în calitate de eventuali parteneri de alianţe electorale.

Spre exemplu, PPR îşi poate îmbunătăţi cu certitudine rating-ul din contul eventualului suport în autonomia Găgăuză, pe motiv că guvernatorul ei, Mihail Formuzal, care se bucură de suport in autonomie, este şi unul din liderii PPR. Acest lucru nu s-a putut manifesta în actualele alegeri din cauza că Găgăuzia în alegerile locale, este doar circumscripţie administrativă, şi nu circumscripţie de nivelul II precum sînt raioanele. În cazul PSL a fost demonstrat un potenţial uman semnificativ şi o ramificare extinsă a structurilor teritoriale.

Din Tabelul 8 şi cele precedente se poate desprinde clar că perspectivele a vreo 5 — 6 formaţiuni cu un potenţial abia sesizabil rămîn în negura incertitudinii pînă la demonstrarea contrariului. Altele vreo 8 — 9 formaţiuni la care pot fi adăugate cele patru care nu au participat la alegeri se pare că nu potenţial abia perceptibil.

II. Fenomene evidenţiate şi tendinţe ce derivă din rezultatele alegerilor

a) Căderea bruscă a rating-ului PCRM

Suportul politic pentru PCRM a scăzut mult sub aşteptări, de la aproximativ 46% în ultimul scrutin din 2005 la 34,4% în actualele alegeri. Caracterul brusc al scăderii rating-ului cu mai bine de 10%, după ce pe parcursul a două campanii electorale de după 2001 se stabilise o tendinţă de scădere lentă, cîte aproximativ 2% de la un scrutin la altul, semnalează că PCRM are motive serioase pentru a-şi reconsidera politicile publice, pe cele de cadre şi intenţia anunţată încă acum cinci ani de modernizare a formaţiunii, care nu s-a mai produs.

Tabelul 9.

Declinul PCRM a prins dimensiuni sesizabile de ordin calitativ. Astfel, după recentele alegeri PCRM a obţinut majorităţi simple, adică peste 50% în doar 2 raioane vs. 16 în 2003; peste 40% în 10 raioane vs. 14 în 2003; peste 30% în 13 raioane vs. 4 în 2003; peste 20% în 9 raioane, în timp ce în 2003 PCRM în niciun raion nu obţinuse mai puţin de 30%. Aceasta poate însemna că PCRM, în cel mai bun caz, ar putea să-şi promoveze cadrele în funcţiile cheie de conducere în doar aproximativ 1/3 de raioane. Într-o altă treime de raioane PCRM cu peste 30% ar putea avea poziţii relativ puternice, dar în nici un caz dominante.

Totuşi, cele mai usturătoare înfrîngeri PCRM le-a suferit în circumscripţiile-simbol — Găgăuzia şi Chişinău. În consiliile locale din Găgăuzia PCRM a obţinut doar 13% din voturi, de aproximativ două ori mai puţin decît în loclele din 2003. În Chişinău, pentru consiliul municipal, PCRM a obţinut doar 26,6% vs. 43,7% în 2003.

Tabelul 10.

În consecinţă, PCRM a obţinut doar 16 mandate din 51 în consiliul municipal Chişinău, mai puţin de 1/3, practic, fără şanse de a co-participa la formarea unei majorităţi de conducere.

Tabelul 11.

Singura consolare a PCRM ar putea fi cîştigarea turului II al alegerilor pentru funcţia de primar de Chişinău. În primul tur de scrutin candidatul PCRM a obţinut un rezultat relativ modest de doar 27,7% în comparaţie cele 41% acumulate în scrutinul din 2003.

Tabelul 12.

Victoria candidatului PCRM în cel de-al doilea tur pare din ce în ce mai puţin probabilă, chiar în situaţia dispersării forţelor politice de opoziţie. Votanţii forţelor de opoziţie au fost în proporţie de 2/3 faţă de cei ai PCRM. Acest fapt a făcut presa afiliată PCRM să recurgă la atacuri de denigrare incalificabile a contracandidatului PCRM, încercînd să inoculeze frica faţă de o eventuală victorie a acestuia ca factor motivaţional pentru a obţine suportul candidatului PCRM.

b) Prestaţia opoziţiei — consecinţă a “votului din 4 aprilie”

Rezultatele recentelor alegeri relevă, de fapt, o victorie “agregată” a opoziţiei “dispersate”. S-au consolidat tendinţe noi ce s-au profilat ceva mai devreme. Ele sînt defavorabile partidului de guvernămînt şi favorabile opoziţiei per ansamblu.

Schimbările şi noile tendinţe semnificative sînt, cu certitudine, consecinţe ale “votului din 4 aprilie”. Aşteptările legate de manifestarea efectelor “votului din 4 aprilie” nu s-au adeverit. Opoziţia “intransigentă” nu a învins-o pe cea “constructivă”, nu s-a realizat nici situaţia inversă. Astfel, recentele alegeri au diminuat necesitatea speculării problemei respective. Efectul autentic al “votului din 4 aprilie”, manifestat şi confirmat în recentele alegeri, este ascensiunea unui nou lider politic, posibil a unei noi mişcări. Numai că acestea vin din rîndurile opoziţiei extraparlamentare, exact după formula — cînd doi se bat al treilea învinge.

Chiar dacă, în mod normal, diminuarea rating-ului oricărui partid de guvernămînt conduce în mod iminent la creşterea rating-ului opoziţiei, prestaţia relativ bună a opoziţiei în cazul examinat are multiple cauze. Ele merită să fie analizate pe segmente:

1. Opoziţia “constructivă” în componenţa PDM şi PPCD a obţinut un rezultat onorabil, mai bun decît se putea aştepta. Rating-ul PDM a crescut cu 2% pe ţară, de la 7,7% în 2003 la 9,7% în 2007. În municipiul Chişinău, PDM, în general, şi-a dublat suportul electoral de la 2,9% în 2003 la 6,8% în 2007. Se poate afirma că “votul din 4 aprilie” n-a afectat în nici un fel PDM. Aceasta fiindcă PDM în calitatea sa de formaţiune declarată “centristă” se angajase deschis, încă din 2002, să convingă şi să susţină eventuala “modernizare” a PCRM prin convertire la socialism sau social-democraţie. În ochii presei declarate anti-comunistă, eventuala “trădare” a PDM era previzibilă, de aceea PDM nu a fost supus criticilor în măsura în care au fost supuse celelalte două formaţiuni “trădătoare”, participante la “votul din 4 aprilie” de realegere a liderului PCRM, Vladimir Voronin, în calitate de şef al statului.

Scorul mai bun al PDM la recentele alegeri are mai multe cauze, principalele fiind legate de: campania remarcabilă, desfăşurată de candidatul PDM la funcţia de primar de Chişinău, Vladimir Filat; atragerea în PDM a unor personalităţi notorii din viaţa publică, precum “părintele social-democraţiei moldoveneşti” — Oazu Nantoi etc.

PPCD a acumulat la nivel de ţară 8,5% din voturi vs. 8,9% la alegerile locale din 2003 şi, respectiv, 9,1% la alegerile parlamentare din 2005. Se poate afirma că PPCD şi-a menţinut rating-ul în limitele marjei care, cel puţin, nu lasă loc pentru prognozarea a vreunui recul semnificativ. Rezultatul atestă mai degrabă stabilitatea rating-ului, dar şi o anumită performanţă. Ultima remarcă se referă la faptul că PPCD, în ultimii doi ani, a fost în mod constant ţinta predilectă a presei declarate anti-comunistă, care a menţinut pe agendă acuzaţiile de “trădare” pentru “votul din 4 aprilie”.

Rezultatul PPCD pe ţară ascunde impactul “votului din 4 aprilie”. Acest impact are o manifestare clară în inversarea preferinţelor pentru formaţiune în municipiul Chişinău şi în restul ţării. Practic în toate alegerile anterioare rating-ul PPCD era de aproximativ două ori mai mare în Chişinău decît în restul ţării. Astfel, în alegerile din 2003 PPCD a acumulat 15% de voturi în Chişinău şi doar 7% în restul ţării. La recentele alegeri lucrurile s-au inversat, formaţiunea acumulînd în Chişinău 7%, faţă de 8,9% în restul ţării.

Presa democratică, adversă PPCD-ului, a exploatat la cote maxime şi conflictele interne ale formaţiunii — părăsirea fracţiunii parlamentare a PPCD de către trei deputaţi aleşi pe lista acestuia; destrămarea de facto a fracţiunii din consiliul municipal Chişinău. Manifestarea acestor conflicte interne a fost o consecinţă a impactului “votului din 4 aprilie”.

Şi conflictele iscate în procesul de adoptare şi implementare a noii legislaţii audiovizuale, modalităţii de privatizare a posturilor audiovizuale municipale “Antena C” şi “Euro TV” au fost prezentate drept consecinţe negative ale “votului din 4 aprilie” şi a cooperării PPCD cu PCRM. În sfîrşit, modificarea de comun acord cu fracţiunea PCRM a Regulamentului Parlamentului prin care, de fapt, a fost sistată transmisiunea în direct a şedinţelor plenare ale Parlamentului a avut ecouri negative preponderent în rîndurile alegătorilor din Chişinău, care tind spre un nivel de informare mai înalt.

Pentru comparaţie, se poate remarca că toate învinuirile aduse de presă PPCD-ului nu i se puteau imputa celelaltei componente a opoziţiei constructive — PDM. În consecinţă PDM şi-a dublat rating-ul, iar PPCD şi l-a diminuat de două ori în municipiul Chişinău.

2. Opoziţia “intransigentă” a obţinut per ansamblu un scor onorabil. Ea s-a manifestat, cum era de aşteptat, prin critica guvernanţilor şi a opoziţiei “constructive” pentru “trădarea” din 4 aprilie 2005.

Alianţa Moldova Noastră (AMN) a înregistrat un suport de 16,7% pe ţară vs. 20% obţinute de Blocul electoral Alianţa Social-Liberală “Moldova Noastră” (ASLMN) la alegerile locale din 2003. Scorul AMN este de trei ori mai mic decît cel la care anunţa formaţiunea că pretinde. Oricum acesta a confirmat statutul AMN de “cea mai puternică formaţiune de opoziţie”.

Din anumite considerente, parcursul şi perspectivele opoziţiei “intransigente” merită o succintă trecere în revistă. Iniţial ASLMN fusese doar un bloc electoral, constituit din 6 formaţiuni pentru a participa la alegerile locale generale din 2003: Alianţa Independenţilor (AI), Alianţa Social Democrată (ASD), Partidul Liberal, Partidul Ecologist “Alianţa Verde” din Moldova (PEAVM), Partidul Democrat-Popular (PPD) şi Partidul Reformei (PR). Imediat după alegerile din 2003, trei formaţiuni din cele şase: AI, ASD şi Partidul Liberal (vechi), au fuzionat constituind o nouă entitate politică — AMN. Aceasta din urmă, împreună cu PDM şi PSL au format în 2004 Blocul “Moldova Democrată” (BMD) în vederea participării la alegerile parlamentare din 2005. Nereuşita BMD de a învinge PCRM a provocat dezintegrarea blocului imediat după alegerile parlamentare, urmată de un şi de sciziuni ulterioare a AMN-ului propriu-zis. Drept urmare s-au reconstituit actualele: Partidul Democraţiei Sociale din Moldova (PDSM) pe matricea fostei ASD şi Partidul Naţional Liberal (PNL) pe matricea vechiului Partidul Liberal. Partidul Reformei a profitat de dispariţia temporară (2003–2005) a vechiului Partid Liberal, însuşindu-şi titulatura respectivă cu care a debutat în actualele alegeri locale generale, producînd marea surpriză.

Detaliile prezentate mai sus au un singur scop — să arate că după alegerile locale din 3 iunie 2007, practic, toate formaţiunile componente ale ASLMN-ului anului 2003, iar ulterior ale BMD-ului anului 2005, au ajuns după patru ani exact în punctul din care au pornit înaintea alegerilor locale din 2003. Într-adevăr, luate împreună, fostele componente ale ASLMN au acumulat în recentele alegeri un procentaj ceva mai înalt — 23% vs. 20% în 2003.

Componentele BMD-ului anului 2005 au luat per ansamblu la recentele alegeri mai mult decît au obţinut în bloc în 2005 — 35,8% vs. 28%. Diferenţa este sesizabilă. Ea pune capăt discuţiilor inutile referitoare la faptul că deputaţii formaţiunilor parlamentare care şi-au obţinut mandatele pe listele BMD datorează acest lucru AMN-ului, liderul căruia i-ar fi luat în Parlament ca un cangur în marsupiu. Rezultatele formaţiunilor care s-au detaşat imediat de BMD: PDM — 9,7%, PSL — 3,2% şi ale celor care s-au desprins ulterior de AMN: PDSM — 4,77%; PNL — 1,3%, atestă, de fapt, că nimeni nu datorează nimănui nimic. Toţi au ponderea de reprezentare parlamentară pe care o merită. În prezent, după verificarea prin votul cetăţenilor a potenţialului fiecărei formaţiuni, ar fi salutară schimbarea opticii intransigente, inversarea ei în vederea eventualelor coalizări şi fuzionări, dar de această dată pe criterii cu impact de consolidare a potenţialelor lor.

Un lucru esenţial rezidă în faptul că şi în cazul AMN s-a observat fenomenul de inversare a preferinţelor electoratului din capitală şi din restul ţării, exact ca în cazul PPCD, menţionat mai sus. Astfel, la alegerile din 2003 ASLMN a acumulat în Chişinău 25,1% vs. 12,3% la recentele alegeri, rating-ul AMN fiind de două ori mai mic. În restul teritoriului votul pentru AMN a constituit 17,9%. Consecinţa directă a constatării acestui fapt este declaraţia liderului AMN, Serafim Urechean: “opţiunile electoratului cer să fie lăsate în istorie abordările, determinate de actul din 4 aprilie 2005”. Aşa este, fiindcă principalul operator şi beneficiar al inversiei preferinţelor faţă de AMN şi PPCD este PL-ul.

3. Opoziţia extraparlamentară, mai exact una dintre multiplele formaţiuni extraparlamentare — Partidul Liberal, a produs la 3 iunie 2007 una dintre cele mai remarcabile sensaţii. PL a obţinut al doilea rezultat în municipiul Chişinău, cedînd doar partidului de guvernămînt.

Rezultatul PL nu poate să nu impresioneze prin disproporţionalitatea lui. Între-adevăr, candidatul PL pentru funcţia de primar de Chişinău a obţinut în primul tur de scrutin 24,3% din voturi; lista de candidaţi PL pentru consiliul municipal Chişinău — 18,3% de voturi; în circumscripţiile de nivelul II, pe ţară — 4,8%; în circumscripţiile de nivelul II, în afara municipiului Chişinău — 1,8%. Acest şir vine să confirme prin cifre precise un lucru aparent sesizabil — rezultatul remarcabil al PL-ul se datorează preponderent prestaţiei candidatului său la funcţia de primar de Chişinău — Dorin Chirtoacă, care deţine funcţia de vicepreşedinte al PL.

Succesul electoral al PL raportat la resursele organizatorice, umane, financiare etc. menţionate mai sus evidenţiază şi mai mult disproporţiile, indicînd asupra consolidării unei tendinţe noi de comportament electoral al cetăţenilor. Această tendinţă s-a profilat la alegerile municipale noi din Chişinău în 2005 şi s-au consolidat în cadrul alegerilor recente. Trendurile lucrează cel mai eficient în favoarea celor care au intuiţie şi inteligenţă să le exploateze. Rezultatule modeste ale PL în restul ţării sînt doar reverberaţii ale succesului din Chişinău. Trebuie totuşi remarcat efortul PL din ultimii doi ani în vederea consolidări structurilor teritoriale de partid şi atragerea unui potenţial uman capabil să propage în teritoriu rezultatul din capitală.

În susţinerea concluziei de mai sus ne vorbeşte şi faptul că pînă la aderarea lui Dorin Chirtoacă la PL în 2005, formaţiunea nu poseda un minim potenţial pentru a se angaja măcar formal, cu o listă de candidaţi, în alegerile parlamentare din 2005, aşa cum făcuse la parlamentarele din 2001, cînd obţinuse 0,67% în cadrul Blocului electoral “Credinţă şi Dreptate”.

Etapele succesul lui Dorin Chirtoacă merită o succintă trecere în revistă, precum şi a componentelor lui de ordin obiectiv şi subiectiv: a) “votul din 4 aprilie” a fragmentat opoziţia în elemente “constructive” şi “intransigente”, angajate în dispute şi învinuiri reciproce pe fundalul guvernării unui partid dominant; b) vacanţa funcţiei de primar de Chişinău, intervenită în 2005, a provocat alegeri noi, care s-au desfăşurat, în aparenţă, în van, fără a putea fi validate din cauza absenteismului în 4 încercări (!), dar care au oferit un cadru inimaginabil pentru reclamă politică şi ieşire din anonimat; c) calităţile personale ale lui Dorin Chirtoacă — instruire, intuiţie, limbaj coerent şi conform aşteptărilor unui segment semnificativ de cetăţeni, carisma unui tînăr intelectual fără umbre de viclenie etc.

Factorii menţionaţi mai sus au atras în mod consecutiv spre sfîrşitul maratonului electoral steril, desfăşurat în patru runde, simpatia a peste 45 mii de alegători. Salturile rating-ului lui Dorin Chirtoacă doar în mai puţin de jumătate de an, de la scrutin la scrutin: 7%, apoi 25% ,apoi 35%, sau datorat şi pierderii interesului “granzilor” politicii moldoveneşti pentru o funcţie de primar de Chişiănău cu un mandat trunchiat de doar un an şi jumătate, din decembrie 2005 pînă la alegerile locale generale din iunie 2007.

III. Concluzii

1. Rezultatele alegerilor locale din 3 iunie 2007 marchează începutul unei situaţii cu totul deosebite, cu eventuale impacturi semnificative pentru Republica Moldova.
2. Scăderea rating-ului PCRM, pînă la 1/3 din simpatiile electoratului, pune formaţiunea într-o situaţie inedită. În perioada dominaţiei absolute pe scena politică PCRM a reuşit să-şi facă doar inamici politici. În recentele alegeri, comportamentul îndreptat spre persecutarea candidaţilor opoziţiei, inclusiv ai celei “constructive” a respins toţi potenţialii parteneri de coaliţii.
3. În situaţia creată PCRM, după tragerea concluziilor de rigoare, va trebui să adopte un nou comportament pentru a inhiba tendinţele negative ce-l însoţesc. Alternativa unei politici de înăsprire a atitudinilor faţă de oponenţii politici şi de confruntare dintre autorităţile centrale cu cele locale, controlate de opoziţie, ar fi realizarea unei modernizări de mult anunţate a PCRM şi coparticiparea la edificarea unui pol de influenţă politică socialist sau social-democrat. Prima opţiune ar putea avea consecinţe nefaste pentru Republica Moldova, cea de a două pare un vis prea frumos ca să poată deveni realizabil.
4. Eventualele încercări ale PCRM de a-şi recîştiga înapoi electoratul vor întîmpina dificultăţi. Analiza datelor referitoare la gradul de participare şi la distribuirea voturilor între concurenţii electorali denotă o schimbare de esenţă a comportamentului electoral, care nu poate fi explicată doar prin absenteism. Cauza schimbărilor rezidă în politicile publice promovate de partidul de guvernămînt. Într-adevăr, alegătorii sînt în drept să se întrebe — de ce o “revoluţie liberală” să fie declarată şi înfăptuită de un partid comunist şi nu de unul liberal, dacă există o necesitate în acest sens.
5. Victoria “agregată” a opoziţiei ar putea fi uşor dispersată de incoerenţa acţiunilor. Eventualele coalizări ale formaţiunilor de opoziţie în vederea formării majorităţilor şi alegerea conducerii în cea mai mare parte a raioanelor şi municipiul Chişinău s-ar putea manifesta în diferite moduri. Perspectiva reproducerii unor mici ADR-uri la nivel raional ar trebuie să dea frisoane liderilor opoziţiei. Pe de altă parte, menţinerea unui echilibru în relaţiile administraţiilor raionale controlate de opoziţie cu puterea centrală ar putea contribui la conservarea trendurilor manifestate în recentele alegeri pînă la parlamentarele din 2009. Oricum, ele sînt favorabile opoziţiei per ansamblu.
6. Eventualele încercări ale opoziţiei de a clătina la nivel raional fundamentul de sub “verticala puterii de stat”, ar putea provoca reacţii de răspuns ale partidului de guvernămînt. Radicalizarea relaţiilor putere-opoziţie pe fundalul criticilor dure aduse guvernării pentru starea mass-media, procesului electoral etc., ar justifica refuzul UE de a oferi un statut mai înalt relaţiilor cu Republica Moldova. În consecinţă, partidul de guvernămînt ar putea reveni la politicile deschise de orientare pro-CSI-ste, lucru care în ultima vreme a căpătat contururi tot mai profilate.
7. Opoziţia va trebui să întreprindă măsuri pentru depăşirea stării de dispersie. Acest lucru va fi, practic, imposibil în afara consolidării noilor trenduri stabilite după recentele alegri locale. Tradiţiile culturii politice moldoveneşti lasă puţine şanse de optimism în acest sens, capacitatea cooperării între liderii opoziţiei care “au creat condiţiile” pentru manifestarea noilor tendinţe, şi exponentul acestora din urmă rămînînd o mare problemă.
8. După toate probabilităţile, pînă la parlamentarele din 2009 gradul de instabilitate politică va creşte. Aceasta comportă riscuri nu doar pentru clasa politică, ci şi pentru alegătorii, care se pot alege doar cu “iluzii pierdute”.