Găgăuzia 2008 | Electorala 2007 | Găgăuzia 2006 | Electorala 2005 | Electorala 2003 | Partide politice
După ce au ruinat și au jefuit Republica Moldova, după ce i-au făcut pe cei săraci și mai săraci, după ce au dat toată bogăția țării în mîinile oligarhilor, după ce au suferit o înfrîngere rușinoasă în Găgăuzia, guvernanții comuniști și-au concentrat toate forțele pentru a cuceri definitiv Chișinăul. Roș-oranjii s-au aliniat în trei coloane de luptă și înaintează în forță spre inima capitalei. Candidații de la PCRM, PPCD și PDM au primit de la Voronin, Roșca și Diacov un ordin sever: cu orice preț să păstreze Chișinăul sub patronajul lui Voronin.
Cel mai serios obstacol care le îngrădește calea sînt Dumitru Braghiș și Partidul Democrației Sociale. Iată de ce roș-oranjii, conștientizînd această realitate, au îndreptat toată puterea de persecuție a regimului lor, toate resursele administrative de care dispun, împotriva Partidului Democrației Sociale și a liderului acestuia — Dumitru Braghiș, candidat la funcția de Primar General al municipiului Chișinău. Victoria lui Dumitru
Poliția paralizează munca agitatorilor noștri. Ei sînt reținuți pe motiv că difuzează materialele noastre de agitație și că organizează întîlnirile candidaților noștri cu alegătorii. Judecătoriile și Comisia municipală de circumscripție interzic difuzarea spoturilor TV și Radio, pe motiv că acestea critică actualul regim. În acelaș timp, toate resursele administrative, financiare și informaționale ale municipiului și ale țării lucrează din plin și deschis pentru puterea roș-oranj.
Această stare de lucruri are un singur nume: dezmăț. Și dacă e așa, problema e următoarea: sau noi cu toții, împreună, vom pune capăt acestui dezmăț roș-oranj, sau… vom trăi și mai departe sub puterea acestei dictaturi antipopulare.
Ne adresăm către observatorii din străinătate: Sînteți gata să recunoașteți aceste alegeri — în cadrul cărora regimul actual de guvernămînt încalcă grosolan și sistematic totul ce se poate de încălcat — drept legitime, libere și democratice?
Ne adresăm către OSCE, APCE, către ambasadorii țărilor UE, ai CSI, SUA și Rusia: Conștientizați dumneavoastră faptul, că orice contact pe care îl întrețineți cu Voronin și clica lui înseamnă nimic altceva decît o susținere prin echivoc a politicii de încălcare a drepturilor omului și a principiilor democratice, promovată de actualul regim în Republica Moldova? Speculînd pe contradicțiile care există între Vest și Est, Voronin reușește să păstreze în țară regimul său autoritar, antidemocratic. Vă îndemnăm, în numele idealurilor democratice, în numele viitorului european al Republicii Moldova, să depășiți contradicțiile care vă animă și să formulați o singură și comună apreciere a dezmățului la care s-a dedat actualul regim.
Ne adresăm către poporul Republicii Moldova: Nu avem dreptul să mai tolerăm fărădelegile comuniste. La 3 iunie trebuie să ieșim la votare și să alegem în așa fel, încît comuniștii să dispară pe totdeauna de la cîrma țării.
Ne adresăm către chișinăueni: capitala trebuie să devină o zonă liberă de minciuna, violența și dictatura comunistă. Putem face acest lucru deja în cadrul alegerilor din 3 iunie 2007. Decizia vă aparține!