Electorala 2011 | Bașcan 2010 | Referendum 2010 | Electorala 2007 | Partide politice | Comentarii | E-journal | ADEPT
Organizația de tineret a Partidului Democrației Sociale a organizat luni, 21 mai 2007, ora 15.00 o acțiune flash-mob. Acțiunea s-a desfășurat în fața Casei Radio, unde se află conducerea Instituției Publice Naționale a Audiovizualului “Teleradio Moldova”.
Astfel tinerii Partidului Democrației Sociale au protestat împotriva deciziei arbitrare a companiei de a nu plasa spotul publicitare al dlui Dumitru Braghiș, candidatului PDS la funcția de Primar General al municipiului Chișinău.
La acțiune au participat peste 50 de tineri, care timp de cinci minute au purtat pe față imaginea unei mănuși roșii, care le astupă gura și pancarde cu inscripția “TVM ne interzice să criticăm comuniștii!”.
Joi 18 mai 3007, compania “Teleradio Moldova” a refuzat să pună pe post spotul publicitar al candidatului la funcția de Primar General al municipiului Chișinău Dumitru Braghiș, care conținea critici dure la adresa guvernanților comuniști. Conform spuselor directorului televiziunii “Moldova 1” Adela Răilean, spotul publicitar al candidatului Dumitru Braghiș “a fost supus unei expertize” în urma căreea s-a decis că el nu poate fi difuzat.
De notat că în aceeași zi, 18 mai, problema spotului respectiv a fost examinată la Comisia Electorală Centrală, care a decis că spotul poate fi difuzat, or, el nu contravine contravine Codului Electoral.
Partidul Democrației Sociale a adresat o schisoare pe numele Președintelui IPNA “Teleradio Moldova”, prin care a cerut explicații privind refuszul companiei de a plasa spotul publicitar al candidatului PDS, însă un răspuns oficial așa și nu a primit. În situația dată PDS a decis să atace în instanta de judecată acțiunile IPNA “Teleradio Moldova”, pe care le consideră drept abuzive și părtinitoare.