Găgăuzia 2008 | Electorala 2007 | Găgăuzia 2006 | Electorala 2005 | Electorala 2003 | Partide politice
La 17 iunie 2007, în 464 de localități ale Republicii Moldova, inclusiv în municipiul Chișinău și 9 localități din componența acestuia, se va desfășura turul doi al alegerilor pentru funcția de primar, în cursul cărora se vor înfrunta primii doi candidați ce au acumulat cel mai mare număr de voturi. În trei localități (satul Sadaclia din raionul Basarabeasca, satul Fundurii Noi din raionul Glodeni și comuna Corjova din raionul Dubăsari) se vor desfășura alegeri repetate, pe motivul că alegerile din 3 iunie au fost declarate nule.
În ședința din 7 iunie Comisia Electorală Centrală a modificat Regulamentul privind reflectarea în mijloacele de informare în masă a campaniei electorale. Potrivit modificărilor, dezbaterile electorale vor putea fi organizate în una sau mai multe emisiuni, care să cel puțin 90 de minute pe zi. În cazul în care un candidat nu se va prezenta la emisiune, dezbaterile vora avea loc, însă durata lor se va reduce în jumătate.
Conform totalurilor CEC, circa 55 mii de buletine de vot au fost declarate nevalabile, marea majoritate a acestora (peste 9 mii) fiind înregistrate în municipiul Chișinău.