alegeri.md
în română | на русском | in english
11 martie 2008
- Primul raport de monitorizare LADOM
- Observatorii Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului (LADOM) au făcut public primul raport de monitorizare a campaniei electorale pentru alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei, în cuprinsul căruia se exprimă îngrijorare în legătură cu pasivitatea campaniei electorale și a concurenților. Deși nu au fost înregistrate nereguli ce ar afecta rezultatele alegerilor, o serie de aspecte negative pot fi constatate: statutul juridic neclar al legilor locale; necorespunderea acestora cu Codul Electoral al Moldovei; implicarea nejustificată a autorităților publice centrale în procesul electoral; utilizarea de către unii funcționari ai Executivului de la Comrat a pîrghiilor administrative pentru obținerea avantajelor electorale; tergiversarea alocării mijloacelor financiare pentru desfășurarea alegerilor. Președintele LADOM Paul Sturzescu a declarat că alegerile din 16 martie 2008 vor fi monitorizate de 140 de observatori, iar pe durata campaniei și în ziua alegerilor funcționează o linie telefonică fierbinte: “08003 8003”.